Cuvāntul Arhiepiscopului Irineu către studenţii īn Teologie



                                                                   Dragi tineri,

     Trăim într-o societate stigmatizată de tulburări, care răscolesc ţările şi continentele. Trăim într-o societate stigmatizată de un ritm dezlănţuit de răsturnare a ordinii lucrurilor şi valorilor, care fac să se clatine certitudinile şi uneori chiar viaţa naţiunilor. În acest context îmi însuşesc speranţa Fericitului Augustin faţă de asaltul vandalilor: „Nu vă fie teamă, nu este o lume veche, care se sfârşeşte, ci este o lume nouă, care începe!”. Noi trebuie să credem că Dumnezeu, Care ne iubeşte fără măsură, vrea pentru noi numai binele, un bine infinit. Punându-ne încrederea în Dumnezeu, şi nu în oameni, fiecare dintre noi poate spune mereu: „Domnul este Păstorul meu şi nimic nu-mi va lipsi” (Ps. 22, 1).

         Asistăm astăzi cu durere la miturile iluzorii ale lumii: succes, carieră rapidă şi propria afirmare cu orice preţ, sexualitate trăită în mod iresponsabil, o existenţă lipsită de ideal şi de respect faţă de ceilalţi. Noi, creştinii, trebuie să deschidem bine ochii şi să înţelegem că aceasta nu e calea care duce la bucurie şi la viaţă, ci cărarea care se înfundă în păcat şi în moarte. Departe de Dumnezeu şi de Legea Sa, noi nu vom face decât răul şi ne vom prăbuşi tot mai mult în agitaţie şi în frică, în zbucium şi în nonsens. Petre Ţuţea afirmă: „Fără Dumnezeu, omul rămâne un animal raţional şi muritor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri”.

         Dacă vrem să avem parte de împliniri şi succese în profesia sau în misiunea noastră, este bine să acceptăm crucea cu iubire. Ea este înscrisă în viaţa omului, şi a dori să o excluzi din propria existenţă este ca şi cum ai dori să ignori realitatea condiţiei umane. Deşi suntem făcuţi pentru viaţă, totuşi nu putem elimina din povestea vieţii noastre personale suferinţa şi încercările. Hristos, Care a fost crucificat pentru noi, poate da un sens suferinţei şi ne poate ajuta să depăşim ariditatea spirituală. Dacă-L vom lăsa să domnească în noi, vom putea transcende suferinţa noastră şi vom înţelege că, într-adevăr, crucea este „puterea lui Dumnezeu” (cf. I Cor. 1, 18).

         Noi suntem chemaţi să fim prietenii Mântuitorului divin şi să avem cu El o relaţie vitală, concretă şi reală. Ca prieteni ai lui Hristos (cf. In. 15, 14), noi trebuie să vorbim cu El, să ne destăinuim Lui, să ne bucurăm de prezenţa Sa, să stăm timp îndelungat cu El. Iisus nu este un personaj istoric şi nici Dumnezeu, Care a venit într-un timp trecut să-i caute pe oameni. El este viu, este prezent în lume, este „cu noi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Mt. 28, 20). Venerabilul Părinte Porfirie de Attica ( 1991) ne spune: „Hristos este prietenul nostru, fratele nostru, El este tot binele şi toată frumuseţea. Hristos este bucurie, viaţă şi lumină”. Trăind în comuniune intimă ci El, devenim teologi adevăraţi, capabili de a mărturisi lumii despre ceea ce contemplă inima noastră şi atinge sufletul nostru (cf. I In. 1, 1).

         Creştinii au datoria morală să fie astăzi „sarea pământului” şi „lumina lumii” (cf. Mt. 5, 13-14). Nu este o utopie! Pescarii Galileei cu credinţa în Hristos au schimbat lumea. Ca să putem schimba sau reînnoi această lume degradată, nu-i suficient să ne mulţumim cu obiceiurile noastre bune, gândind că suntem mai buni decât alţii pentru că mergem la biserică, ori pentru că predăm sau învăţăm teologia. Trebuie să ne deschidem lui Dumnezeu cu încredere şi destăinuire filială, şi El, va putea crea în noi „o inimă nouă şi un duh nou” (cf. Iez. 36, 26). Dacă vom fi sare fără gust şi candelă stinsă, nu vom servi decât să îndepărtăm mântuirea de la cei la care ar trebui să o purtăm. „Viaţa necurată împiedică înţelegerea adevărurilor înalte”, zice Sfântul Ioan Gură de Aur.

         Despre toate acestea s-ar cuveni să ştie toţi creştinii, dar mai ales profesorii şi studenţii care se ostenesc în câmpul teologic al Bisericii Ortodoxe. Teologia înseamnă ştiinţa despre Dumnezeu şi lucrările Lui, dar şi practicarea a ceea ce cunoaştem despre Dumnezeu şi voia Lui. În Ortodoxie, cunoaşterea este o trăire, nu prin intelect, ci prin fiinţa noastră întreagă transfigurată în credinţă. În Ortodoxie, cunoaştem atât cât trăim viaţa religioasă în Hristos şi în Biserică. Sperăm că la o asemenea constatare vor ajunge cei care studiază la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, ca apoi ei să-şi conformeze conduita cu viaţa şi învăţătura lui Hristos, Cel „împodobit cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor” (cf. Ps. 44, 3), Cel „întru Care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoaşterii” (Col. 2, 3).

 

                                                                                                  † Irineu

                                                          Arhiepiscop al Alba Iuliei


Adaugata la data de : Apr 6, 2009 in categoria Cuvantul Inainte






Scrie un comentariu   Trimite unui prieten